Biserica Evanghelica din Rasnov

Biserica Evanghelica Rasnov

Biserica Evanghelica

Program de vizitare :

  • luni : inchis
  • marti – sambata :9.00 – 17.00
  • duminica : 13.00 – 16.00

Edificiul a fost dintotdeauna locul de cult al comunitatii sasilor din Rasnov si a stat, pana la adoptarea Reformei (la jumatatea secolului al XVI-lea), sub patronajul Sf. Apostol Matei.

Vechimea bisericii, prezentata in primul rand de elemente arhitectonice vizibile in interior, si mai putin de documentele ei scrise care debuteaza tarziu (1384), se poate aprecia pentru secolul al XIII-lea.

Caracteristicile romanice ale inceputului (arcul de triumf, partile inferioare ale navelor si turnului, stalpii masivi) sunt estompate de altele gotice, intervenite in doua etape, si care au insemnat refacerea traseului de la sanctuar in forma heptagonala, contraforturi in retragere, elevatii cu ferestre in arc frant, bolti cu ogive (stelate sau in cruce) si console tronconice. La ele s-au adaugat altele renascentiste, dupa cum ne indica astazi portalul sacristiei, sau forme mai tarzii, atipice pentru vreun stil.

Un cronicar de la anul 1630, preluat ulterior de istoriografia saseasca, a retinut ca in anii 1542-1543, datorita activitatii pastorului Nikolaus Stephani, mare parte a comunitatii sasesti a trecut la luteranism, iar spatiul de cult a suferit modificarile obisnuite impuse de negarea imaginilor cu sfinti. Au fost scoase altarele laterale si alte obiecte ce purtau imagini cu sfinti si, probabil, au fost acoperite suprafetele de pictura murala ce fusesera realizate in secolele XIV-XV. Alta suita de lucrari au fost apoi consemnate pentru anii 1668-1669, 1694 (ultimul, sapat sub cornisa corului, pe nord), 1774-1776, 1798, 1802-1804.

Cutremurul din 26 octombrie 1802 a provocat distrugeri mari bisericii evanghelice si turnului acesteia. Turnul reconstruit pana in 1804 avea o inaltime de 13 metri si era prevazut in varf cu un glob aurit si o stea.

Orga actuala a fost realizata de mesterul silezian Johann Prause. Ultimul mester care a reparat orga sasilor rasnoveni a fost elvetianul Ferdinand Stemmer (Elvetia), in perioada 2004 – 2010.

In pofida numeroaselor interventii, biserica a conservat in mare parte structura medievala, bazilicala, cu trei nave de inaltimi diferite, separate prin stalpi de sectiune dreptunghiulara si arcade in arc frant, turn masiv in partea vestica a navei centrale si sanctuar poligonal (cu traseu mai rar intalnit, avand sapte laturi), sustinut de contraforturi in retragere. De aceeasi structura tine si un compartiment dreptunghiular atasat corului pe nord, si care a fost al unei sacristii.

Pana in secolele XVIII-XIX, alaturi de bazilica, exista si o incinta in interiorul careia s-au aflat cel putin o casa parohiala si un cimitir. Incinta fortificata a fost demantelata pentru a face loc unor noi constructii, precum cea a primariei din secolul XIX. Cu toate aceste amputari, dimensiunile generale actuale, de aproape 50 x 20 m, ne arata ca lacasul de rugaciune al sasilor este al doilea monument medieval al orasului, ca marime, dupa cetate.

In prezent, biserica evanghelica continua sa fie cel mai important loc al memoriei comunitatii sasesti locale.

Aici se afla inca lespezile commemorative ale unor pastori insemnati din secolele XVII-XVIII: Georgius Deidricius – 1651, Martin Albrich – 1694, Johann Barbenius – 1734, Lucas Kolbius, fost decan al Brasovului – 1753, apoi un altar instalat in anul 1776, cu zidarie si stuc, ce contine o copie dupa Cina cea de Taina a lui Leonardo Da Vinci, orga de la 1781, insemne ale breslelor, bazinul de botez de la anul 1854, steme ale Rasnovului vechi.

Monumentul a conservat, de asemenea, si parti din pictura veche parietala, care au inceput sa fie din nou vizibile, din anul 1932, pe zidul de nord al corului. Astazi, se poate vedea, in exterior, o foarte degradata imagine cu Isus si instrumentele Patimilor, iar la interior, pana sub arcele boltilor, o serie de scene din Ciclul Patimilor si Invierii lui Isus (alaturi de Punerea in Mormant a fost insemnat si anul realizarii, 1500). Lucrarea apartine unui pictor inca necunoscut, care ne-a lasat imagini care descind, prin intermediul gravurilor germane, din pictura neerlandeza a celei de-a doua jumatati a secolului al XV-lea, unele chiar rare (Pregatirea pentru Crucificare, Punerea pe Cruce), scene ale Patimilor pline de expresivitate si figuri cu trasaturi diverse, unele pline de gingasie. (Primaria Rasnov, Rasnov – Ghid Turistic, autori Nicolae Pepene, Bogdan Florin Popovici)

Vezi galeria